TERMENII DE LICENȚIERE KAIOS PENTRU UTILIZATORUL FINAL
Următorii termeni de licențiere (Termenii de licențiere) constituie un acord între compania KAI OS TECHNOLOGIES (HONG KONG) LIMITED, inclusiv afiliații acesteia („noi” sau „KAI”) și dvs., și reglementează utilizarea programului Software și Serviciilor de către dvs. Vă recomandăm să citiți acești Termeni de licențiere cu atenție. Rețineți că, pentru a utiliza programul Software și Serviciile, trebuie să aveți dreptul legal de a încheia astfel de acorduri.
Confirmați implicit că ați acceptat acești Termeni de licențiere prin utilizarea programului software „KaiOS”, inclusiv a actualizărilor, a versiunilor superioare și a tuturor componentelor suplimentare și încorporate, precum și a oricărui program software (inclusiv bazat pe Internet) și a tuturor aplicațiilor, conținuturilor sau Serviciilor pe care compania KAI le pune la dispoziție în temeiul acestor Termeni de licențiere, împreună cu toată documentația software („program Software”).
Rețineți că unele componente ale programului nostru Software sunt disponibile sub formă de sursă deschisă, prin intermediul unor diverse proiecte („Software cu sursă deschisă”). Deși programul Software este supus acestor Termeni de licențiere, programele software cu sursă deschisă sunt disponibile conform propriilor termeni, iar dvs. le puteți folosi în conformitate cu termenii respectivi.
Pe lângă programele software cu sursă deschisă, programul Software poate conține alte programe software terță parte, cu licențe separate (care, împreună cu programele software cu sursă deschisă, sunt denumite „programe Software terță parte”). Aceste programe Software terță parte pot fi supuse altor termeni de licențiere, pe care trebuie să îi acceptați pentru a putea folosi respectivele programe software.
Prin acceptarea acestor Termeni de licențiere sau prin utilizarea programului Software și/sau a Serviciilor, confirmați faptul că sunteți de acord cu toți acești termeni și acceptați transmiterea anumitor informații în timpul activării și utilizării programului Software de către dvs., în conformitate cu Secțiunea 2.
- DOMENIUL DE APLICARE A LICENȚEI
Programul Software și orice conținut accesat prin intermediul programului Software sunt licențiate, nu vândute. În urma acceptării de către dvs., acești Termeni de licențiere vă oferă doar dreptul de a utiliza și de a rula o singură instanță a programului Software pe dispozitivul pe care este preinstalat acest Software. Nu aveți dreptul de a distribui sau de a pune la dispoziție acest Software pe o rețea în care ar putea fi utilizat de mai multe dispozitive în același timp. KAI, furnizorii săi și titularii de licențe își rezervă toate celelalte drepturi. Exceptând cazurile în care există dispoziții contrare ale legii aplicabile sau ale termenilor de licență ai programului software terță parte, aveți permisiunea de a utiliza programul Software numai în modul permis explicit în acești Termeni de licențiere. Procedând astfel, trebuie să respectați toate limitările tehnice din Software, care vă permit să îl utilizați numai în anumite moduri. Nu aveți dreptul:
- să duplicați, să distribuiți, să modificați sau să publicați programul Software;
- să evitați orice verificare de validitate sau orice limitări tehnice ale programului Software;
- să utilizați programul Software în orice scop ilegal, fraudulos sau neautorizat;
- să transmiteți orice fel de viermi, viruși sau coduri de tip distructiv;
- să ne oferiți informații false sau care ne induc în eroare;
- să colectați, de la orice fel de terți, orice fel de date personale sau informații de identificare personală prin încălcarea oricăror metode de protecție a datelor și/sau a oricăror legi privind confidențialitatea;
- să refaceți sursa programului Software, să îl decompilați sau dezasamblați, exceptând cazurile și numai în măsura în care legea aplicabilă permite în mod explicit acest lucru, în pofida acestei limitări; sau
- să transferați programul Software sau acești Termeni de licențiere către orice altă terță parte, altfel decât împreună cu dispozitivul care conține programul Software.
Dacă noi, la discreția noastră rezonabilă, considerăm că încălcați orice fel de legi sau termenii de licențiere, ne rezervăm dreptul, pe lângă orice alte măsuri corective disponibile, de a suspenda accesul dvs. la Software și la Servicii.
- CONFIDENȚIALITATEA; ACORDUL PRIVIND UTILIZAREA DATELOR
Unele dintre programele Software sau Servicii pot trimite sau primi informații când sunt activate sau utilizate. Prin acceptarea acestor Termeni de licențiere și prin utilizarea programului Software și/sau a Serviciilor confirmați faptul că sunteți de acord să colectăm, să utilizăm și să dezvăluim informații, conform modului prezentat în Politica de confidențialitate KaiOS.
- RESTRICȚII DE EXPORTARE
Programul Software poate face obiectul legilor și reglementărilor din Statele Unite ale Americii și alte țări cu privire la controlul exporturilor, iar acestea s-ar putea să restrângă sau să interzică exportarea, reexportarea sau transferul programului Software. Trebuie să respectați toate legile și reglementările în vigoare privind controlul exporturilor și reexporturilor. Dacă aveți alte întrebări sau doriți alte informații, contactați serviciul clienți.
- ÎNTREGUL ACORD
Acești Termeni de licențiere, împreună cu Politica de confidențialitate KaiOS și cu termenii care însoțesc orice actualizări Software, treceri la versiuni Software superioare sau Servicii pe care le utilizați, reprezintă întregul acord cu privire la Software.
Datorită faptului că dezvoltăm programul Software în mod continuu, ne rezervăm dreptul, oricând și exclusiv la discreția noastră, de a modifica acești Termeni de licențiere. În acest caz, vom face eforturi rezonabile de a vă înștiința cu privire la ceea ce am modificat.
- LEGEA APLICABILĂ
În cazul în care intervine un litigiu între dvs. și noi, trimiteți un e-mail serviciului clienți, pentru a putea încerca să îl rezolvăm cât mai repede.
Acești Termeni de licențiere sunt reglementați de legile din Hong Kong, fără referire la principiile acestora privind conflictul de legi sau legislația aplicabilă. Dacă ați achiziționat acest Software în SUA, legile statului în care locuiți reglementează toate celelalte litigii, inclusiv litigiile în temeiul legislației statale privind protecția consumatorului, al legislației privind concurența neloială și al legislației privind delictele.
Orice traducere a acestor Termeni de licențiere este realizată pentru cerințele locale, iar în cazul unei contradicții între versiunea în limba engleză și cea în altă limbă, va avea prioritate versiunea în limba engleză a acestor Termeni de licențiere, în măsura permisă de legislația locală din jurisdicția dvs.
Dacă, din orice motiv, o instanță competentă descoperă o dispoziție sau o parte a unei dispoziții care nu este aplicabilă, celelalte dispoziții din acești Termeni de licențiere vor continua să rămână în vigoare în întregime.
- DECLARAȚIE DE DECLINARE A RESPONSABILITĂȚII PRIVIND GARANȚIA
Programul software și Serviciile sunt licențiate „ca atare”. Vă asumați riscul de a le utiliza. KAI nu oferă niciun fel de garanții sau condiții exprese. Este posibil să aveți drepturi suplimentare de consumator conform legilor locale, pe care acești Termeni de licențiere nu le pot schimba. În măsura permisă de legile locale, KAI exclude garanțiile implicite de vandabilitate și de adecvare pentru un anumit scop.
- LIMITAREA ȘI EXCLUDEREA DESPĂGUBIRILOR ȘI DAUNELOR
Puteți recupera de la compania KAI numai daunele directe, având ca valoare maximă suma pe care ați plătit-o pentru Software. În măsura permisă de legile dvs. locale, nu puteți obține niciun alt tip de daune, inclusiv cele de consecință, profiturile pierdute, daunele speciale, indirecte sau accidentale.
- Utilizarea serviciilor bazate pe Internet
Împreună cu programul Software, KAI furnizează și servicii bazate pe Internet („Servicii”). Printre Servicii se pot număra servicii de tip e-mail, ceas, grupuri de știri, forumuri, comunități, pagini web personale, calendare, albume foto, dulapuri în cloud, bazare și/sau alte instrumente de mesagerie sau comunicare, concepute pentru a vă ajuta să comunicați cu alte persoane. Când utilizați astfel de Servicii, sunteți de acord să respectați legile aplicabile, acești Termeni de licențiere și regulile de bună conduită. Sunteți de acord să utilizați astfel de Servicii numai în scopuri personale și necomerciale și numai pentru a trimite și primi mesaje și materiale care sunt corespunzătoare și legate de Serviciile respective, și numai după ce ați obținut toate acordurile, permisiunile sau licențele care ar putea fi necesare din punct de vedere legal pentru trimiterea unor astfel de materiale. Acceptați responsabilitatea pentru consecințele legate de materialele pe care le trimiteți. Ca exemplu, nu ca o limitare, confirmați faptul că nu veți utiliza Serviciile pentru a publica, a posta, a distribui sau a răspândi niciun fel de informații neadecvate, e-mailuri nedorite, spam sau orice altfel de informații sau materiale calomnioase, ofensatoare sau ilegale, care ar putea afecta sau deteriora Serviciile sau funcționarea dispozitive/bunuri deținute de alte persoane și care nu vor încălca în niciun alt mod drepturile legale (cum ar fi drepturile de confidențialitate sau publicitate) ale altor persoane. În plus, confirmați faptul că nu veți utiliza niciun fel de sisteme sau modalități automate de a accesa, obține, copia sau monitoriza nicio componentă a Serviciilor.
KAI nu are nicio obligație de a monitoriza Serviciile. Cu toate acestea, KAI își rezervă dreptul de a monitoriza sau modera Serviciile, de a revizui materialele postate în Servicii și de a elimina orice fel de materiale, exclusiv la discreția sa. KAI își rezervă dreptul de a anula sau restricționa accesul dvs. la toate Serviciile sau la unele dintre acestea oricând, fără înștiințare și din orice motiv.
KAI își rezervă dreptul de a dezvălui orice informație pe care o consideră necesară pentru a respecta orice lege sau reglementare aplicabilă, orice acțiune în justiție sau solicitare din partea autorităților, sau de a bloca, a refuza să publice sau a elimina orice informații sau materiale, în totalitate sau parțial, exclusiv la discreția sa.